Despre Orgoliu

Despre Orgoliu
Sursa articolului: Duelul Mintilor

Sunt momente in viata noastra cand inevitabil ne lovim de orgoliu, de obicei de orgoliul altora, pentru ca acela il vedem mai bine, acela ne deranjeaza sau ne raneste. Mai putin insa ne dam seama ca in fiecare din noi este o doza de orgoliu, care uneori se dezvolta ca raspuns la orgoliul altora, sau care ii afecteaza pe ceilalti si ii determina sa ne raspunda cu aceeasi moneda.

E orgoliul un lucru bun sau rau? S-ar parea ca ego-ul nostru are nevoie de o anumita cantitate de orgoliu , insa, pe masura ce influenta acestuia asupra noastra creste, face rau altora, iar la un moment dat se intoarce si impotriva noastra. In ce masura devine un lucru rau? Ce facem cu orgoliul nostru si cum raspundem la orgoliul celor din jurul nostru?

Dar mai intai sa precizez la ce se refera orgoliul, pentru ca este folosit in diverse contexte si interpretat in mai multe feluri.

Dex-ul spune despre orgoliu asa:
„Orgoliu = Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta, trufie.”

Iar pentru a face distinctia necesara intre mandrie si orgoliu, am gasit o foarte buna explicatie in Mândrie şi prejudecata de Jane Austen

“Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu. Mândria se raportează mai degrabă la propria părere de sine, în vreme ce orgoliul este legat de modul în care am vrea să fim văzuţi de ceilalţi.”

Mandria presupune o constientizare a propriilor valori , o buna cunoastere de sine, recunoasterea calitatilor si acceptarea defectelor. Mandria ne ajuta se ne pastram demnitatea in fata altora, sa nu ne consideram inferiori si sa dobandim incredere in noi. Demnitatea tine si de respectarea unor principii pe care fiecare si le stabileste. Insa atunci cand raportandu-ne la altii, ne consideram mai buni, mai valorosi si oarecum superiori, devenim orgoliosi. Uitam ca suntem diferiti, ca nimeni nu e perfect, si ca toti avem capacitatea de a deveni mai buni.

Orgoliul se naste din dorinta de a te pozitiona favorabil in raport cu ceilalti, pentru a te simti mai bine, pentru a-ti satisface ego-ul. Oamenii orgoliosi, cu o foarte buna parere despre ei par a avea foarte multa incredere in sine, insa aceasta incredere e de multe ori artificiala, impusa cu ajutorul mentalului, nu vine din interior si fapt ascunde neincrederea, frica. Un om impacat cu el insusi, care-si constientizeaza caltatile si defectele, isi asuma sentimentele pozitive si negative, nu mai are nevoie de aceasta lupta, de aceasta dorinta de a domina, de a fi perceput ca un om puternic, de a dovedi altora ca este mai bun, ca are dreptate, ca rationeaza corect.

Orgoliul tine mai mult de sfera rationalului, mentalului, si presupune o anihilare a sentimentelor. Perceptia este ca sentimentele te fac mai slab, vulnerabil iar ratiunea si orgoliul mai puternic.

Sintetizand, ideile ce imi vin in minte legate de orgoliu ar fi:
– Orgoliul te impiedica sa te cunosti mai bine.
– Orgoliul te impiedica sa devii mai bun, sa iubesti.
– Orgoliul e in stransa legatura cu egoismul.
– Orgoliul e folosit pentru a domina.
– Orgoliul te face sa te simti mai puternic.
– Desi s-ar parea ca orgoliul apare din prea multa incredere in sine e tocmai invers, apare mai degraba din frica, din dorinta de a te impune.
– Orgoliul nu te lasa sa vezi cand gresesti si prin urmare te impiedica sa te perfectionezi, sa progresezi.

Oamenii orgoliosi ne produc diverse reactii : uneori ne atrag intr-un mod greu de explicat, alteori ii detestam pentru rautatea si egoismul lor, uneori ne ranesc, alteori poate suntem invidiosi ca nu suntem ca ei, ii putem considera oameni puternici sau slabi, incapabili de sentimente. Pot fi oameni inteligenti si cu multe alte calitati, pot fi oameni cu gandire limitata, dar care se cred buricul pamantului, insa sub orice forma il gasim, orgoliul ne provoaca tendinta este de a raspunde cu orgoliu. Acea doza de orgoliu pe care toti o avem in noi si pe care o constientizam sau nu, se poate dezvolta ca reactie la orgoliul altora sau se poate diminua prin iubire si daruire. Ne dam seama sau nu, multe din actiunile noastre sau ale celor din jurul nostru sunt legate de orgoliu.

Cum recunoastem un om orgolios? Sau cum ne dam seama cand noi insine suntem orbiti de orgoliu?
In relatia cu ceilalti , un om orgolios considera ca are intotdeauna dreptate, nu incearca sa-i inteleaga pe altii, sa accepte alte puncte de vedere, ci ii asculta doar ca sa gaseasca motive de a-i contrazice. Un orgolios nu-si recunoaste greselile, intotdeauna e altul vinovat , iar daca totusi i se demostreaza ca el a gresit, fie nu recunoaste, fie minimalizeaza greseala ca si cand ar fi ceva lipsit de importanta. Iar in cazul asta, ceva din exterior, o anumita conjunctura a determinat asta, nu e vina lui, ratiunea lui nu poate gresi. Are tendinta de a emite pareri pe un ton atotstiutor, si nu foloseste expresii de genul,” eu cred”,” poate ar fi mai bine”, ci “stiu eu” sau, “e gresit”.
Un orgolios nu poate sa-si ceara iertare..recunoscund ca a gresit are impresia ca-si pierde din putere.
Un orgolios nu lasa frau liber sentimentelor, lupta impotriva lor, din teama de a gresi, se conduce numai dupa ratiune.
Orgoliosul e egoist si invidios.
Orgoliosul poate fi foarte suspicios, i se pare ca altii au ceva cu el si comploteaza impotriva lui.
Din orgoliu se poate naste ambitia, invidia, gelozia, posesivitatea.

Puteti citi mai multe articole interesante pe http://duelulmintilor.blogspot.com/

Share:

Leave a Reply